Pentru ca nu-si mai pot face mendrele la FR de Atletism, vicepresedintele Stefan Beregszaszi, antrenorul federal Titi Mihail si fostul secretar general Traian Badea sunt decisi sa scape de Ilie Floroiu de la conducerea Federatiei. In acest scop, se pare ca cei trei s-ar fi intalnit, duminica seara, intr-un restaurant, pentru a pune la cale modul in care vor incerca sa-si duca la capat actiunea.
Sedinta Biroului Federal, de astazi, se anunta incendiara. Antrenorul Mariei Cioncan si vicepresedinte al FR de Atletism, Stefan Beregszaszi, va trebui sa dea lamuriri de ce a mintit in legatura cu locul de cantonament in care s-a pregatit Maria Cioncan, decedata, cu putin timp
inainte, intr-un tragic accident de circulatie in Bulgaria. Numai ca Beregszaszi pare ca nu mai are chef de explicatii. Mai mult, se pare ca, duminica seara, intr-un restaurant din Capitala, acesta, alaturi de Titi Mihail si Traian Badea, au pus la cale un plan diabolic de a scapa de presedintele Ilie Floroiu de la sefia FR de Atletism. Motivele care stau la baza acestei actiuni sunt simple. Toti trei au fost sanctionati, in premiera, de Ilie Floroiu pentru fapte extrem de grave. Mai mult, in cazul lui Traian Badea, presedintele FRA a decis de unul singur eliberarea lui din functia de secretar general, chiar daca, la vremea respectiva, nu a invocat motivele care au stat la baza deciziei sale.
ANS ar putea opri finantarea catre FR de Atletism
Astazi, Biroul Federal va decide de partea cui este. In cazul in care va sanctiona minciuna lui Beregszaszi, asa cum e normal, ar fi o dovada de inteligenta si ar da o palma planului de debarcare al lui Ilie Floroiu. In caz contrar, ar da unda verde ca Badea, Mihail si Beregszaszi sa-l demita pe presedinte. Totul va incepe cu un scandal la adresa lui Szolt Gyongyossy, considerat a fi omul lui Ilie Floroiu, in acelasi timp lovindu-se si in sotia acestuia, Gabriela Szabo, despre care se spune ca ocupa ilegal postul de la Federatie, acolo unde se ocupa de marketing
. Motivul care se invoca este faptul ca Szabo ar face doctoratul la zi si nu ar avea cum sa se ocupe de serviciu
. „Este o actiune marsava indreptata impotriva mea. Da, asa este, fac doctoratul la zi si pentru asta am avut acceptul presedintelui Ilie Floroiu! Nu cred ca asta ar fi problema, sunt mandra de ceea ce fac! Nu ma intereseaza un post de conducere, vreau doar sa fiu documentata pentru viitorul meu, pentru ce va trebui sa fac pentru atletismul romanesc! Nu voi renunta niciodata la doctorat, indiferent pe cine as deranja!“, ne-a spus, ieri, Gabriela Szabo. Astazi, la sedinta Biroului Federal va participa si Mihai Capatana, de la ANS, trimis special de catre presedintele Belu. Acesta va cere ca FRA sa-l sanctioneze drastic pe Beregszaszi si ca lucrurile sa reintre in normalitate, in caz contrar fiind foarte posibil ca ANS sa opreasca finantarea si pentru Federatia din strada Premio Nebiolo!
joi, 19 februarie 2009
Povestea reala a unui travestit, in premiera in Romania
Un parteneriat teatral intre Teatrul Lark din New York si Teatrul Odeon aduce pe scena romaneasca o piesa premiata international.
Dramaturgul american Doug Wright va fi prezent joi, 17 februarie, la premiera piesei sale „Sint propria mea sotie“ („I am my own wife“), pentru care a primit numeroase premii: Pulitzer pentru drama in 2004, Premiul Tony pentru cea mai buna piesa si cel mai bun actor, doua premii Drama Desk pentru piesa exceptionala si one-man show exceptional.
Modificat numai la Bucuresti
Piesa a fost conceputa ca un monolog, in care autorul Doug Wright se declara fascinat de destinul Charlottei von Mahlsdorf, un travestit contemporan evenimentelor din timpul
Primului Razboi Mondial. Travestitul reuseste sa scape teafar la sfirsitul regimului nazist si al celui comunist instituit in Germania de Est. „Sint propria mea sotie“ este, de fapt, cea de a doua piesa a dramaturgului american pusa in scena la Teatrul Odeon si regizata de Beatrice Rancea. Wright a fost prezent si in 2005 la premiera primei sale piese, „Marchizul de Sade“, si a colaborat anul trecut la programul de schimb teatral ARTE. Regizoarea Beatrice Rancea si-a propus sa transforme, cu acordul lui Doug Wright, one-man show-ul (in care interpretul trebuia sa joace mai multe roluri) intr-o piesa cu mai multe personaje, in rolul principal, cel al travestitului, fiind distribuit Mircea Constantinescu. Acordul este destul de surprinzator, pentru ca dramaturgul american este criticat virulent de presa inter-nationala pentru ca nu accepta nici un fel de viziune regizorala care aduce vreo modificare textelor
sale. Piesa este inspirata dintr-un caz real, ne-a explicat regizoarea Beatrice Rancea, si, initial, era un one-man show cu un personaj care juca rolul dramaturgului insusi.
Doug Wright, personaj videoproiectat
Personajul interpretat de Mircea Constantinescu are la baza povestea unui barbat care a umblat toata viata
imbracat in haine de femeie si care, ajuns la virsta de patruzeci de ani, este pisat de mama lui cu intrebari legate de insuratoare. Travestitul raspunde cu umor: „Niciodata nu ma voi casatori, mama, eu sint propria mea sotie!“. Una dintre surprizele rezervate publicului roman este faptul ca Doug Wright „isi va interpreta propriul rol, ca proiectie video
, in exclusivitate pentru Odeon“, a mai declarat pentru „Cotidianul“ Beatrice Rancea. La un moment dat, spectatorii vor putea vedea, in timpul spectacolului, o fotografie a travestitului autentic, Charlotta von Mahlsdorf, care a stat la baza povestii. Tot din savoarea povestii face parte si detaliul de culise ca, dupa cum ne-a marturisit ea insasi, regizoarea a avut ocazia sa cunoasca la New York unul dintre personajele evocate de dramaturgul american.
Romanii, mina in mina cu americanii
Proiectul teatral a inceput in cadrul programului ARTE, cu un spectacol-lectura la care a fost prezent si dramaturgul. Programul americano-roman ARTE (American-Romanian Theatre Exchange) a fost initiat anul trecut, la sfirsitul lunii mai, in urma unui parteneriat intre Teatrul Odeon Bucuresti si Lark Play Development Center New York si consta intr-un schimb teatral intre dramaturgii din Romania si cei din New York. Dramaturgii americani Doug Wright, Saviana Stanescu, Tanya Barfield, Kelly Stuart au dezvoltat ateliere de lucru in colaborare cu dramaturgii si, respectiv, regizorii romani Beatrice Rancea, Alina Nelega, Ioana Ieronim, Stefan Peca, ne-a declarat Alina Moldovan, ofiter PR al proiectului.
Asii din mineca ARTE
Primul schimb teatral s-a desfasurat anul trecut, la Teatrul Lark, unde tinarul dramaturg Stefan Peca a colaborat cu Tanya Barfield. Rezultatul s-a materializat intr-un spectacol-lectura pentru piesa „Bucharest Calling“, realizat si cu ajutorul actorilor americani, a declarat pentru „Cotidianul“ dramaturgul Peca Stefan. Acesta marturiseste ca experienta i-a schimbat viziunea asupra piesei, care se joaca deja la Teatrul Luni „Green Hours“ din Bucuresti, in regia Anei Margineanu. Varianta piesei inspirate de montarea de la Teatrul Lark va putea fi vazuta la Teatrul Metropolis, care se va deschide in curind. Stefan Peca a mai mentionat ca, pe viitor, vor fi jucate simultan ambele versiuni ale piesei, ceea ce va reprezenta primul spectacol „work-in-progress“ din Romania. Regizoarea Alina Nelega va pleca anul acesta la New York pentru un spectacol-lectura la Teatrul Lark, iar o piesa a Savianei Stanescu va fi montata, tot in cadrul programului ARTE, in vara aceasta, la Teatrul Odeon, mai anunta Alina Moldovan.
Dramaturgul american Doug Wright va fi prezent joi, 17 februarie, la premiera piesei sale „Sint propria mea sotie“ („I am my own wife“), pentru care a primit numeroase premii: Pulitzer pentru drama in 2004, Premiul Tony pentru cea mai buna piesa si cel mai bun actor, doua premii Drama Desk pentru piesa exceptionala si one-man show exceptional.
Modificat numai la Bucuresti
Piesa a fost conceputa ca un monolog, in care autorul Doug Wright se declara fascinat de destinul Charlottei von Mahlsdorf, un travestit contemporan evenimentelor din timpul
Primului Razboi Mondial. Travestitul reuseste sa scape teafar la sfirsitul regimului nazist si al celui comunist instituit in Germania de Est. „Sint propria mea sotie“ este, de fapt, cea de a doua piesa a dramaturgului american pusa in scena la Teatrul Odeon si regizata de Beatrice Rancea. Wright a fost prezent si in 2005 la premiera primei sale piese, „Marchizul de Sade“, si a colaborat anul trecut la programul de schimb teatral ARTE. Regizoarea Beatrice Rancea si-a propus sa transforme, cu acordul lui Doug Wright, one-man show-ul (in care interpretul trebuia sa joace mai multe roluri) intr-o piesa cu mai multe personaje, in rolul principal, cel al travestitului, fiind distribuit Mircea Constantinescu. Acordul este destul de surprinzator, pentru ca dramaturgul american este criticat virulent de presa inter-nationala pentru ca nu accepta nici un fel de viziune regizorala care aduce vreo modificare textelor
sale. Piesa este inspirata dintr-un caz real, ne-a explicat regizoarea Beatrice Rancea, si, initial, era un one-man show cu un personaj care juca rolul dramaturgului insusi.
Doug Wright, personaj videoproiectat
Personajul interpretat de Mircea Constantinescu are la baza povestea unui barbat care a umblat toata viata
imbracat in haine de femeie si care, ajuns la virsta de patruzeci de ani, este pisat de mama lui cu intrebari legate de insuratoare. Travestitul raspunde cu umor: „Niciodata nu ma voi casatori, mama, eu sint propria mea sotie!“. Una dintre surprizele rezervate publicului roman este faptul ca Doug Wright „isi va interpreta propriul rol, ca proiectie video
, in exclusivitate pentru Odeon“, a mai declarat pentru „Cotidianul“ Beatrice Rancea. La un moment dat, spectatorii vor putea vedea, in timpul spectacolului, o fotografie a travestitului autentic, Charlotta von Mahlsdorf, care a stat la baza povestii. Tot din savoarea povestii face parte si detaliul de culise ca, dupa cum ne-a marturisit ea insasi, regizoarea a avut ocazia sa cunoasca la New York unul dintre personajele evocate de dramaturgul american.
Romanii, mina in mina cu americanii
Proiectul teatral a inceput in cadrul programului ARTE, cu un spectacol-lectura la care a fost prezent si dramaturgul. Programul americano-roman ARTE (American-Romanian Theatre Exchange) a fost initiat anul trecut, la sfirsitul lunii mai, in urma unui parteneriat intre Teatrul Odeon Bucuresti si Lark Play Development Center New York si consta intr-un schimb teatral intre dramaturgii din Romania si cei din New York. Dramaturgii americani Doug Wright, Saviana Stanescu, Tanya Barfield, Kelly Stuart au dezvoltat ateliere de lucru in colaborare cu dramaturgii si, respectiv, regizorii romani Beatrice Rancea, Alina Nelega, Ioana Ieronim, Stefan Peca, ne-a declarat Alina Moldovan, ofiter PR al proiectului.
Asii din mineca ARTE
Primul schimb teatral s-a desfasurat anul trecut, la Teatrul Lark, unde tinarul dramaturg Stefan Peca a colaborat cu Tanya Barfield. Rezultatul s-a materializat intr-un spectacol-lectura pentru piesa „Bucharest Calling“, realizat si cu ajutorul actorilor americani, a declarat pentru „Cotidianul“ dramaturgul Peca Stefan. Acesta marturiseste ca experienta i-a schimbat viziunea asupra piesei, care se joaca deja la Teatrul Luni „Green Hours“ din Bucuresti, in regia Anei Margineanu. Varianta piesei inspirate de montarea de la Teatrul Lark va putea fi vazuta la Teatrul Metropolis, care se va deschide in curind. Stefan Peca a mai mentionat ca, pe viitor, vor fi jucate simultan ambele versiuni ale piesei, ceea ce va reprezenta primul spectacol „work-in-progress“ din Romania. Regizoarea Alina Nelega va pleca anul acesta la New York pentru un spectacol-lectura la Teatrul Lark, iar o piesa a Savianei Stanescu va fi montata, tot in cadrul programului ARTE, in vara aceasta, la Teatrul Odeon, mai anunta Alina Moldovan.
"Self-timer" video-fotografic
Cinci tinere artiste finlandeze - Elina Brotherus, Aino Kannisto, Sanna Kannisto, Fanni Niemi-Junkola si Salla Tykkä - recunoscute international sunt prezente pentru prima oara intr-o expozitie comuna, oferind astfel publicului o imagine complexa asupra lucrarilor lor de arta fotografica si video
. Gazduita initial de celebra Kunsthalle Fridericianum din Kassel (Germania), apoi de Centrul de Arta Contemporana "Nikolaj" din Copenhaga (Danemarca), "Self-timer" va poposi, timp
de trei luni si jumatate, la Muzeul National de Arta Contemporana din Bucuresti.
Expozitia de arta video si fotografie "Self-timer" - al carei concept le apartine curatorilor René Block si Birgit Eusterschulte - va fi vernisata in aceasta dupa-amiaza, la orele 18.00, la Muzeul National de Arta Contemporana (MNAC - Palatul Parlamentului, aripa E4, intrearea prin str. 13 septembrie), creatiile celor cinci finlandeze expozante putand fi admirate (la etajele doi si trei) pana pe 30 mai. Lucrarile nu evoca mari teme politice sau sociale, artistele preferand sa surprinda in imagine experiente personale, cotidiene. Isi portretizeaza propria realitate si raportul acesteia cu lumea exterioara.
Auto-portretele timpurii ale Elinei Brotherus (nascuta in 1972) reflecta momente din cotidian in imagini vizuale construite, investigand conditia propriului sine. In fotografiile ulterioare, atentia este indreptata spre exterior: de la auto-contemplarea extrema si revelatoare artista incepe sa pozeze peisaje si orizonturi. "Noua pictura", cum isi intituleaza seria de lucrari, cauta sa raspunda prin fotografie unor intrebari ce au preocupat pictura timp de secole: lumina si umbra, culoarea si compozitia, amplasarea in spatiu a figurilor si obiectelor.
Aino Kannisto (nascuta in 1973) lucreaza tot cu autoportretul fotografic, dar imaginile ei prezinta personalitati fictive. Artista serveste drept model, dar identitatile adoptate nu o prezinta obligatoriu pe ea insasi. Compozitiile sunt construite si creeaza impresia unor fotograme de film, in care sunt surprinse personaje feminine.
Pentru realizarea fotografiilor ei, Sanna Kannisto (nascuta in 1974) s-a aventurat in padurea tropicala din America-latina. Aparent artista adopta metodele obiective de cercetare si de lucru ale stiintei. Accentuarea compozitiei vizuale teatrale si artificiale refelcta insa o abordare subiectiva, emotionala asupra faunei si florei exotice din padurea tropicala.
Portretele filmice ale artistei Fanni Niemi-Junkolas (nascuta in 1962) ilustreaza oameni simpli. Prin observarea concentrata si calma a celuilalt, artista vorbeste despre viata
de zi cu zi. Povestile ei intime deschid o noua perspectiva asupra tematicilor universale ale existentei umane si a mediului sau, asupra relatiei dintre individ si societate.
Filmele realizate de Salla Tykkä (nascuta in 1973) imagineaza scurte povesti despre tranzitia de la copilarie la maturitate si relatiile dintre sexe ce eludeaza interpretari explicite. Ambivalenta si complexitatea lor, utilizarea unei muzici celebre de film, jocul cu aluziile si amintirile genereaza o tensiune continua, un sentiment de premonitie si nesiguranta.
Expozitia "Self-timer" este organizata de Fundatia Artmania in colaborare cu Finnish Fund for Art Exchange, Kunsthalle Fridericianum, Kassel, Ambasada Finlandei la Bucuresti si MNAC, cu suportul mediatic al ZIUA, 24-Fun, Time-Out, re:Publik, Elle, Elle Decoration, Oblique 3, Igloo, LiterNet.ro.n
. Gazduita initial de celebra Kunsthalle Fridericianum din Kassel (Germania), apoi de Centrul de Arta Contemporana "Nikolaj" din Copenhaga (Danemarca), "Self-timer" va poposi, timp
de trei luni si jumatate, la Muzeul National de Arta Contemporana din Bucuresti.
Expozitia de arta video si fotografie "Self-timer" - al carei concept le apartine curatorilor René Block si Birgit Eusterschulte - va fi vernisata in aceasta dupa-amiaza, la orele 18.00, la Muzeul National de Arta Contemporana (MNAC - Palatul Parlamentului, aripa E4, intrearea prin str. 13 septembrie), creatiile celor cinci finlandeze expozante putand fi admirate (la etajele doi si trei) pana pe 30 mai. Lucrarile nu evoca mari teme politice sau sociale, artistele preferand sa surprinda in imagine experiente personale, cotidiene. Isi portretizeaza propria realitate si raportul acesteia cu lumea exterioara.
Auto-portretele timpurii ale Elinei Brotherus (nascuta in 1972) reflecta momente din cotidian in imagini vizuale construite, investigand conditia propriului sine. In fotografiile ulterioare, atentia este indreptata spre exterior: de la auto-contemplarea extrema si revelatoare artista incepe sa pozeze peisaje si orizonturi. "Noua pictura", cum isi intituleaza seria de lucrari, cauta sa raspunda prin fotografie unor intrebari ce au preocupat pictura timp de secole: lumina si umbra, culoarea si compozitia, amplasarea in spatiu a figurilor si obiectelor.
Aino Kannisto (nascuta in 1973) lucreaza tot cu autoportretul fotografic, dar imaginile ei prezinta personalitati fictive. Artista serveste drept model, dar identitatile adoptate nu o prezinta obligatoriu pe ea insasi. Compozitiile sunt construite si creeaza impresia unor fotograme de film, in care sunt surprinse personaje feminine.
Pentru realizarea fotografiilor ei, Sanna Kannisto (nascuta in 1974) s-a aventurat in padurea tropicala din America-latina. Aparent artista adopta metodele obiective de cercetare si de lucru ale stiintei. Accentuarea compozitiei vizuale teatrale si artificiale refelcta insa o abordare subiectiva, emotionala asupra faunei si florei exotice din padurea tropicala.
Portretele filmice ale artistei Fanni Niemi-Junkolas (nascuta in 1962) ilustreaza oameni simpli. Prin observarea concentrata si calma a celuilalt, artista vorbeste despre viata
de zi cu zi. Povestile ei intime deschid o noua perspectiva asupra tematicilor universale ale existentei umane si a mediului sau, asupra relatiei dintre individ si societate.
Filmele realizate de Salla Tykkä (nascuta in 1973) imagineaza scurte povesti despre tranzitia de la copilarie la maturitate si relatiile dintre sexe ce eludeaza interpretari explicite. Ambivalenta si complexitatea lor, utilizarea unei muzici celebre de film, jocul cu aluziile si amintirile genereaza o tensiune continua, un sentiment de premonitie si nesiguranta.
Expozitia "Self-timer" este organizata de Fundatia Artmania in colaborare cu Finnish Fund for Art Exchange, Kunsthalle Fridericianum, Kassel, Ambasada Finlandei la Bucuresti si MNAC, cu suportul mediatic al ZIUA, 24-Fun, Time-Out, re:Publik, Elle, Elle Decoration, Oblique 3, Igloo, LiterNet.ro.n
Patapievici - tiraj de Dan Brown, incasari de 100.000 de dolari
Presedintele ICR, Horia-Roman Patapievici, a reusit sa adune din drepturi de autor peste 100.000 de dolari, in doi ani.
Acest lucru ar presupune circa 100.000 de exemplare våndute. Tirajul mediu, in Romånia, este de 2.000 de exemplare.
Presedintele Institutului Cultural, Horia-Roman Patapievici, este, cu siguranta, cel mai de succes scriitor roman din ultima vreme. In numai doi ani, el a reusit sa obtina, din drepturi de autor, circa 300.000 de RON (peste 100.000 de dolari). Asta ar insemna un tiraj vandut, pentru toate volumele publicate de Patapievici, de circa 100.000 de exemplare. Comparativ cu tirajul mediu in care se tipareste o carte in Romania, de 2.000 de exemplare (conform institutului National de Statistica), cifra pare astronomica.
In declaratiile sale de avere din 2005 si 2006, Horia-Roman Patapievici a trecut, la capitolul venituri, pe langa salariul de presedinte la ICR, veniturile din drepturi de autor. Daca in 2005 era vorba de aproape 130.000 de lei noi, in 2006 veniturile sale din scris, emisiuni tv si conferinte au crescut pana la suma de 173.000 RON. Sursele acestor venituri au fost mai multe: Wissenschafts zu Berlin, editurile Bruno Mondadori, Humanitas si Polirom, Televiziunea Romana (unde realizeaza o emisiune pe TVR Cultural), Academia Catavencu S.A., Ringier SRL si conferinte.
Diversitatea surselor de venit face greu de estimat cat este de rentabil sa fii scriitor in Romania. Daca toti banii ar fi provenit din drepturile de autor de pe urma cartilor, la un pret mediu pe volum de 30 de lei noi, cu drepturi de autor de maximum 10%, ar fi insemnat ca Patapievici a vandut, in doi ani, 100.000 de volume. La nivelul actual al vanzarilor de carte din Romania, un asemenea tiraj l-ar transforma pe directorul ICR intr-un personaj de legenda, care poate sa stea cot la cot cu Dan Brown, autorul “Codului lui Da Vinci” sau cu J.K. Rowling, “mama” lui “Harry Potter”.
Mai tare decåt Marko
Veniturile din drepturi de autor l-au adus pe vicepremierul Marko Bela, presedintele UDMR, in postura de a fi cercetat, destul de discret, de DNA. Acesta a declarat, acum doi ani, ca a obtinut circa 900 de milioane de lei vechi, in avans, de la o editura misterioasa, pentru niste carti pe care urma sa le scrie. Desi a starnit ceva valva, afacerea a disparut insa din atentia opiniei publice, asa cum s-a mai intamplat si cu multe alte cazuri legate de personalitati importante.
Acest lucru ar presupune circa 100.000 de exemplare våndute. Tirajul mediu, in Romånia, este de 2.000 de exemplare.
Presedintele Institutului Cultural, Horia-Roman Patapievici, este, cu siguranta, cel mai de succes scriitor roman din ultima vreme. In numai doi ani, el a reusit sa obtina, din drepturi de autor, circa 300.000 de RON (peste 100.000 de dolari). Asta ar insemna un tiraj vandut, pentru toate volumele publicate de Patapievici, de circa 100.000 de exemplare. Comparativ cu tirajul mediu in care se tipareste o carte in Romania, de 2.000 de exemplare (conform institutului National de Statistica), cifra pare astronomica.
In declaratiile sale de avere din 2005 si 2006, Horia-Roman Patapievici a trecut, la capitolul venituri, pe langa salariul de presedinte la ICR, veniturile din drepturi de autor. Daca in 2005 era vorba de aproape 130.000 de lei noi, in 2006 veniturile sale din scris, emisiuni tv si conferinte au crescut pana la suma de 173.000 RON. Sursele acestor venituri au fost mai multe: Wissenschafts zu Berlin, editurile Bruno Mondadori, Humanitas si Polirom, Televiziunea Romana (unde realizeaza o emisiune pe TVR Cultural), Academia Catavencu S.A., Ringier SRL si conferinte.
Diversitatea surselor de venit face greu de estimat cat este de rentabil sa fii scriitor in Romania. Daca toti banii ar fi provenit din drepturile de autor de pe urma cartilor, la un pret mediu pe volum de 30 de lei noi, cu drepturi de autor de maximum 10%, ar fi insemnat ca Patapievici a vandut, in doi ani, 100.000 de volume. La nivelul actual al vanzarilor de carte din Romania, un asemenea tiraj l-ar transforma pe directorul ICR intr-un personaj de legenda, care poate sa stea cot la cot cu Dan Brown, autorul “Codului lui Da Vinci” sau cu J.K. Rowling, “mama” lui “Harry Potter”.
Mai tare decåt Marko
Veniturile din drepturi de autor l-au adus pe vicepremierul Marko Bela, presedintele UDMR, in postura de a fi cercetat, destul de discret, de DNA. Acesta a declarat, acum doi ani, ca a obtinut circa 900 de milioane de lei vechi, in avans, de la o editura misterioasa, pentru niste carti pe care urma sa le scrie. Desi a starnit ceva valva, afacerea a disparut insa din atentia opiniei publice, asa cum s-a mai intamplat si cu multe alte cazuri legate de personalitati importante.
Scandal la Balul din Viena
Starlete compromit reputatia celui mai stralucitor dintre balurile europene.
Vestitul Bal al Operei din Viena risca sa-si piarda din reputatie si stralucire, scria ieri ziarul elvetian "Tagblatt", cu numai doua zile inainte de debutul celui mai elegant si mai asteptat dintre balurile europene. De la o vreme, "invitatii din strainatate nu mai vin, iar reprezentantii nobilimii europene sunt tot mai rari", spune si presa austriaca.
Descris drept un "parvenit" si un "mascarici", magnatul imobilar Richard Lugner, unul dintre cei mai mari investitori in constructii din Austria, principal donator pentru Balul Operei si tocmai de aceea unul dintre amfitrionii evenimentului, a invitat in ultimii ani starlete ale caror reputatie si conduita nu le-ar recomanda pentru o receptie de asemenea tinuta.
Desi casatorit si tata a patru copii
, Richard Lugner pare deja un fel de Hugh Hefner al Austriei: in 2003 a aparut in sala de bal la bratul Pamelei Anderson, iar anul trecut "a mizat" pe Carmen Electra.
"Caraghioslacurile lui Lugner si tam-tamul pe care-l fac cei din tabara sa, o adunatura fara cultura, indivizi propulsati doar de expunerea media, sunt cauze decisive pentru nivelul tot mai scazut al celor care frecventeaza balul", apreciaza Tagblatt.
Un milion pentru Paris Hilton
Anul acesta, Lugner a intins coarda parca si mai tare, anuntand-o ca invitata de onoare pe excesiv de mondena Paris Hilton.
Dupa ultimele scandaluri in care a fost implicata, dintre care publicarea fotografiilor si filmuletelor sale erotice pe situl ParisExposed.com este cel mai recent, imaginea starletei este inca si mai sifonata, iar opinia publica austriaca nu este deloc amuzata de aparitia ei la Viena, spune situl MTV.
"Paris Hilton va face din balul operei o mare farsa", comenteaza si agentia Associated Press. Pentru toate acestea, potrivit presei elvetiene, Ioan Holender, directorul Operei din Viena, a decis sa-i limiteze lui Lugner libertatea: i s-a luat loja in care obisnuieste sa-si aduca insolitii musafiri.
"La donatori ca Lugner pot renunta", a spus Ioan Holender, citat de postul austriac de televiziune ORF. "Incepand cu anul viitor nu mai poate inchiria loja". In afara de controversa care tine de eticheta, in presa austriaca s-a vehiculat si faptul ca pentru onoarea de a o avea pe Paris Hilton la acest bal, organizatorii au platit un milion de euro.
Deschidere cu Anna Netrebko
Pentru a pastra in centrul atentiei un star din lumea culturala si nu o controversa sordida din lumea mondena, Ioan Holender, directorul Operei de Stat din Viena, a anuntat o premiera absoluta la "balul balurilor" din acest an: in deschiderea evenimentului, o trasura de patrimoniu trasa de un cal isi va face intrarea in Opera din Viena, avandu-l pe insusi directorul Ioan Holender alaturi de vizitiu.
Din trasura va cobori celebra soprana austriaca (de origine rusa) Anna Netrebko, diva urmand sa interpreteze in fata celor 5.000 de invitati trei arii din opera "Manon" de Jules Massenet. Holender a precizat, in cadrul unei conferinte de presa, ca, spre deosebire de Paris Hilton, soprana nu va percepe niciun onorariu pentru aparitia la celebrul bal.
O alta premiera o constituie faptul ca verdele va fi anul acesta culoarea dominanta, astfel incat salile de bal vor fi decorate cu frunze si doar cateva orhidee. Organizatorii si-au explicat alegerea spunand ca, la o zi dupa Valentine’s Day, ar fi imposibil sa gaseasca atat de multe flori cate ar fi necesare.
BAL VIENEZ
Si Bucurestiul se pregateste de bal
Si Bucurestiul se pregateste de bal: o traditie reluata dupa o pauza de aproape o suta de ani, balul vienez ii incanta si pe cei care stiu serata din povestile bunicilor, dar si pe cei care-i gusta savoarea pentru prima oara.
Palatul Parlamentului va gazdui, sambata seara, cel de-al doilea bal vienez, un eveniment caritabil organizat de J W Marriott Bucharest, animat de celebra Schonbrunner Schlossorchester din Viena, dar si de alti invitati, printre care Ovidiu Matei Iancu si Adina Tudor, prim solisti ai Operei Nationale Bucuresti, sau Horia Brenciu Orchestra si Bogdan Bradu.
Au fost scoase la vanzare 1.100 de bilete, dintre care ieri mai erau disponibile 50. Organizatorii estimeaza ca vor strange numai din vanzarea biletelor peste 15.000 de euro.
Vestitul Bal al Operei din Viena risca sa-si piarda din reputatie si stralucire, scria ieri ziarul elvetian "Tagblatt", cu numai doua zile inainte de debutul celui mai elegant si mai asteptat dintre balurile europene. De la o vreme, "invitatii din strainatate nu mai vin, iar reprezentantii nobilimii europene sunt tot mai rari", spune si presa austriaca.
Descris drept un "parvenit" si un "mascarici", magnatul imobilar Richard Lugner, unul dintre cei mai mari investitori in constructii din Austria, principal donator pentru Balul Operei si tocmai de aceea unul dintre amfitrionii evenimentului, a invitat in ultimii ani starlete ale caror reputatie si conduita nu le-ar recomanda pentru o receptie de asemenea tinuta.
Desi casatorit si tata a patru copii
, Richard Lugner pare deja un fel de Hugh Hefner al Austriei: in 2003 a aparut in sala de bal la bratul Pamelei Anderson, iar anul trecut "a mizat" pe Carmen Electra.
"Caraghioslacurile lui Lugner si tam-tamul pe care-l fac cei din tabara sa, o adunatura fara cultura, indivizi propulsati doar de expunerea media, sunt cauze decisive pentru nivelul tot mai scazut al celor care frecventeaza balul", apreciaza Tagblatt.
Un milion pentru Paris Hilton
Anul acesta, Lugner a intins coarda parca si mai tare, anuntand-o ca invitata de onoare pe excesiv de mondena Paris Hilton.
Dupa ultimele scandaluri in care a fost implicata, dintre care publicarea fotografiilor si filmuletelor sale erotice pe situl ParisExposed.com este cel mai recent, imaginea starletei este inca si mai sifonata, iar opinia publica austriaca nu este deloc amuzata de aparitia ei la Viena, spune situl MTV.
"Paris Hilton va face din balul operei o mare farsa", comenteaza si agentia Associated Press. Pentru toate acestea, potrivit presei elvetiene, Ioan Holender, directorul Operei din Viena, a decis sa-i limiteze lui Lugner libertatea: i s-a luat loja in care obisnuieste sa-si aduca insolitii musafiri.
"La donatori ca Lugner pot renunta", a spus Ioan Holender, citat de postul austriac de televiziune ORF. "Incepand cu anul viitor nu mai poate inchiria loja". In afara de controversa care tine de eticheta, in presa austriaca s-a vehiculat si faptul ca pentru onoarea de a o avea pe Paris Hilton la acest bal, organizatorii au platit un milion de euro.
Deschidere cu Anna Netrebko
Pentru a pastra in centrul atentiei un star din lumea culturala si nu o controversa sordida din lumea mondena, Ioan Holender, directorul Operei de Stat din Viena, a anuntat o premiera absoluta la "balul balurilor" din acest an: in deschiderea evenimentului, o trasura de patrimoniu trasa de un cal isi va face intrarea in Opera din Viena, avandu-l pe insusi directorul Ioan Holender alaturi de vizitiu.
Din trasura va cobori celebra soprana austriaca (de origine rusa) Anna Netrebko, diva urmand sa interpreteze in fata celor 5.000 de invitati trei arii din opera "Manon" de Jules Massenet. Holender a precizat, in cadrul unei conferinte de presa, ca, spre deosebire de Paris Hilton, soprana nu va percepe niciun onorariu pentru aparitia la celebrul bal.
O alta premiera o constituie faptul ca verdele va fi anul acesta culoarea dominanta, astfel incat salile de bal vor fi decorate cu frunze si doar cateva orhidee. Organizatorii si-au explicat alegerea spunand ca, la o zi dupa Valentine’s Day, ar fi imposibil sa gaseasca atat de multe flori cate ar fi necesare.
BAL VIENEZ
Si Bucurestiul se pregateste de bal
Si Bucurestiul se pregateste de bal: o traditie reluata dupa o pauza de aproape o suta de ani, balul vienez ii incanta si pe cei care stiu serata din povestile bunicilor, dar si pe cei care-i gusta savoarea pentru prima oara.
Palatul Parlamentului va gazdui, sambata seara, cel de-al doilea bal vienez, un eveniment caritabil organizat de J W Marriott Bucharest, animat de celebra Schonbrunner Schlossorchester din Viena, dar si de alti invitati, printre care Ovidiu Matei Iancu si Adina Tudor, prim solisti ai Operei Nationale Bucuresti, sau Horia Brenciu Orchestra si Bogdan Bradu.
Au fost scoase la vanzare 1.100 de bilete, dintre care ieri mai erau disponibile 50. Organizatorii estimeaza ca vor strange numai din vanzarea biletelor peste 15.000 de euro.
Principalele evenimente - pentru public sau pentru sponsori?
Scala din Milano are doua reprezentatii la Sala Thalia. Muritorii de rand au putut cumpara bilete doar pentru una dintre ele"
Sala Thalia, desi trecuta in scripte cu 418 locuri, "beneficiaza" de vreo 60 inutile pentru aceste spectacole
Cozi la sapte dimineata. Ti s-ar parea normale, daca ai sti ca e vorba de pensionari care iau cu asalt farmaciile, in prima jumatate a lunii, pentru compensate. Sau daca ai privi un documentar despre vremurile de dinainte de '90, cand o natie intreaga lega prietenii asteptand sa se aduca ceva la Alimentara. Cozile despre care vorbim acum sunt, insa, cu totul deosebite. Oamenii sunt sanatosi. Nu cauta, deci, medicamente. Ne gasim in anul 2007, deci nu e vorba despre jumatatile de pachet de unt ori pui congelati. Atunci, ce cauta sibienii (caci sibienii sunt protagonistii povestii) aliniati in zori de zi, in fata unei cladiri? Bilete la Scala din Milano.
Da, oamenii astia sunt melomani si, pe langa cheltuielile curente, sunt dispusi sa dea 100 RON pentru un bilet la un concert ce se anunta memorabil. Un ansamblu de la cea mai faimoasa opera din lume vine in orasul lor, pentru doua reprezentatii, pe 25 si 26 februarie, in cadrul programului "Sibiu, Capitala Culturala Europeana 2007". Asa ca localnicii vor sa profite de anul in care urbea lor e vedeta si de spectacolele puse la cale aici. Numai ca planul "civilului" se suprapune rareori cu cel al oficialilor. Situatia despre care vorbim nu e una dintre cele fericite. Pentru ca la concertele sustinute de multasteptatii instrumentisti nu e loc pentru popor. Bilete s-au vandut doar pentru cea de-a doua seara. Sa nu-si fi imaginat organizatorii ce interes va starni prezenta acestui ansamblu in Romania? Greu de crezut. Cu toate astea, din 418 de locuri, cate are Sala Thalia conform planului afisat si pe pagina de internet a Filarmonicii de Stat din Sibiu, pentru inceput au fost puse in vanzare doar 150. Abia dupa ce oamenii s-au calcat in picioare pentru ele fondul destinat "anonimilor" a fost suplimentat cu alte 207 tichete. Aduce un pic cu bataia de joc. Pana la 418 mai raman, totusi, 61 de locuri. Ce se intampla cu ele? Ne-a luminat Oana Ionita, de la Biroul de Coordonare Sibiu 2007: "Am vandut, pentru data de 26 februarie, biletele care au vedere cat de cat buna. Mai exista o serie de locuri pe care noi le numim «ascunse», din care nu se vede nimic". Cum adica, din capacitatea totala a salii, vreo 15% sunt locuri de care nu te poti folosi? Ori poate ca muzicienii de la Scala au o scenografie mai speciala si niscaiva coregrafie, astfel ca te poti astepta sa-i vezi interpretandu-si partiturile in fuga, pe langa cortina, ori asezati aproape de culise...
In orice caz, lucrurile asa raman: pentru 26 nu se vor mai vinde, mai mult ca sigur, alte bilete. Cat despre data de 25, ea este rezervata obrazurilor subtiri. Invitati, parteneri, sponsori, ei sunt cei care merita o sala intreaga, la cea dintai reprezentatie. Normal, implicarea financiara trebuie rasplatita. Dar ce se face bietul muritor de rand, care n-are bani decat pentru biletul personal, daca domnii sponsori, parteneri si invitati vor dori sa participe la toate evenimentele de la Sibiu? Nici o grija, asta n-o sa se intample: "Pentru intregul an avem 250 de proiecte, cu 1.000 de evenimente. Probabil ca sponsorii si partenerii isi vor manifesta interesul pentru 10-20 dintre ele", ne asigura Oana Ionita. Se prea poate, dar e firesc sa si-l manifeste in legatura cu cele mai importante, mai reusite, mai sonore. Asa ca publicul e condamnat sa ramana, iar si iar, pe dinafara. Dar se poate consola oricand cu speranta ca va vedea aceste lucruri, inregistrate, la televizor. Si cu ideea ca Sibiul este, pentru un an intreg, capitala culturala europeana.
Sala Thalia, desi trecuta in scripte cu 418 locuri, "beneficiaza" de vreo 60 inutile pentru aceste spectacole
Cozi la sapte dimineata. Ti s-ar parea normale, daca ai sti ca e vorba de pensionari care iau cu asalt farmaciile, in prima jumatate a lunii, pentru compensate. Sau daca ai privi un documentar despre vremurile de dinainte de '90, cand o natie intreaga lega prietenii asteptand sa se aduca ceva la Alimentara. Cozile despre care vorbim acum sunt, insa, cu totul deosebite. Oamenii sunt sanatosi. Nu cauta, deci, medicamente. Ne gasim in anul 2007, deci nu e vorba despre jumatatile de pachet de unt ori pui congelati. Atunci, ce cauta sibienii (caci sibienii sunt protagonistii povestii) aliniati in zori de zi, in fata unei cladiri? Bilete la Scala din Milano.
Da, oamenii astia sunt melomani si, pe langa cheltuielile curente, sunt dispusi sa dea 100 RON pentru un bilet la un concert ce se anunta memorabil. Un ansamblu de la cea mai faimoasa opera din lume vine in orasul lor, pentru doua reprezentatii, pe 25 si 26 februarie, in cadrul programului "Sibiu, Capitala Culturala Europeana 2007". Asa ca localnicii vor sa profite de anul in care urbea lor e vedeta si de spectacolele puse la cale aici. Numai ca planul "civilului" se suprapune rareori cu cel al oficialilor. Situatia despre care vorbim nu e una dintre cele fericite. Pentru ca la concertele sustinute de multasteptatii instrumentisti nu e loc pentru popor. Bilete s-au vandut doar pentru cea de-a doua seara. Sa nu-si fi imaginat organizatorii ce interes va starni prezenta acestui ansamblu in Romania? Greu de crezut. Cu toate astea, din 418 de locuri, cate are Sala Thalia conform planului afisat si pe pagina de internet a Filarmonicii de Stat din Sibiu, pentru inceput au fost puse in vanzare doar 150. Abia dupa ce oamenii s-au calcat in picioare pentru ele fondul destinat "anonimilor" a fost suplimentat cu alte 207 tichete. Aduce un pic cu bataia de joc. Pana la 418 mai raman, totusi, 61 de locuri. Ce se intampla cu ele? Ne-a luminat Oana Ionita, de la Biroul de Coordonare Sibiu 2007: "Am vandut, pentru data de 26 februarie, biletele care au vedere cat de cat buna. Mai exista o serie de locuri pe care noi le numim «ascunse», din care nu se vede nimic". Cum adica, din capacitatea totala a salii, vreo 15% sunt locuri de care nu te poti folosi? Ori poate ca muzicienii de la Scala au o scenografie mai speciala si niscaiva coregrafie, astfel ca te poti astepta sa-i vezi interpretandu-si partiturile in fuga, pe langa cortina, ori asezati aproape de culise...
In orice caz, lucrurile asa raman: pentru 26 nu se vor mai vinde, mai mult ca sigur, alte bilete. Cat despre data de 25, ea este rezervata obrazurilor subtiri. Invitati, parteneri, sponsori, ei sunt cei care merita o sala intreaga, la cea dintai reprezentatie. Normal, implicarea financiara trebuie rasplatita. Dar ce se face bietul muritor de rand, care n-are bani decat pentru biletul personal, daca domnii sponsori, parteneri si invitati vor dori sa participe la toate evenimentele de la Sibiu? Nici o grija, asta n-o sa se intample: "Pentru intregul an avem 250 de proiecte, cu 1.000 de evenimente. Probabil ca sponsorii si partenerii isi vor manifesta interesul pentru 10-20 dintre ele", ne asigura Oana Ionita. Se prea poate, dar e firesc sa si-l manifeste in legatura cu cele mai importante, mai reusite, mai sonore. Asa ca publicul e condamnat sa ramana, iar si iar, pe dinafara. Dar se poate consola oricand cu speranta ca va vedea aceste lucruri, inregistrate, la televizor. Si cu ideea ca Sibiul este, pentru un an intreg, capitala culturala europeana.
Dispar testele nationale, bacalaureatul are doar trei probe obligatorii, invatamantul primar dureaza sase ani
Dupa luni de tergiversari si promisiuni neonorate, MEC a reusit, ieri, sa faca public proiectul Legii invatamantului preuniversitar.
O lectura sumara a proiectului releva ca schimbari majore se vor produce in structura invatamantului preuniversitar, structura bacalaureatului si eliminarea examenelor de trecere de la gimnaziu, la liceu.
Astfel, MEC propune ca structura invatamantului, ce se defineste, ca si pana acum, ca fiind obligatoriu, gratuit, de 10 ani, sa arate astfel: educatie timpurie (1 - 3 ani), organizata in crese sau gradinite, invatamantul prescolar (grupa mica, mijlocie si mare), invatamant primar, de 6 ani - de la clasa pregatitoare pana la clasa a V-a si invatamant secundar, care are doua trepte - invatamant secundar inferior - gimnaziu (cls. VI - IX) si invatamant secundar superior - cu cele doua tipuri, invatamant profesional (cls. X - XI / XII) si invatamant liceal, clasele X - XII / XIII si invatamant tertiar non-universitar care cuprinde invatamantul postliceal. Practic, modificarile importante la structura sunt: cuprinderea clasei pregatitoare in cei 10 ani obligatorii, varsta de scolarizare obligatorie scazand la 6 ani (dar si ei cei care implinesc 6 ani, pana la sfarsitul anului calendaristic) si trecerea clasei a V-a in invatamantul primar. Liceul va dura 3 ani (4 ani pentru f.f.); trecerea de la invatamantul secundar inferior la cel superior (dupa clasa a IX-a) fiind realizata "prin selectie", pe baza unei metodologii elaborate de MEC, pana la inceperea anului admiterii la liceu sau la scoala de arte si meserii. Sa speram ca aceasta decizie inseamna clar eliminarea examenelor de teste nationale. Bacalaureatul se propune a avea doua probe comune pentru toate filierele (cu o proba in plus
de limba materna pentru elevii care invata in limba materna) si alte probe specifice, pe care MEC le va anunta la inceputul primei clase de liceu (cls. a X-a).
Probele comune sunt: limba si literatura romana - scris si oral si o limba de circulatie internationala - oral. Bacalaureatul se va sustine intr-o singura sesiune, intr-un an scolar, fara taxa. O a doua incercare de promovare a bacalaureatului se va putea face numai cu taxa. De asemenea, pe langa diploma de bacalaureat, absolventii invatamantului preuniversitar liceal pot obtine si certificatul de atestare a competentelor profesionale.
Proiectul MEC, pe care-l vom prezenta in detaliu in zilele urmatoare, mai cuprinde si propunerea ca religia sa devina disciplina de invatamant obligatoriu, in cazul in care copilul de peste 10 ani nu doreste studierea acestei discipline putand opta pentru disciplina Educatie moral-religioasa.
O lectura sumara a proiectului releva ca schimbari majore se vor produce in structura invatamantului preuniversitar, structura bacalaureatului si eliminarea examenelor de trecere de la gimnaziu, la liceu.
Astfel, MEC propune ca structura invatamantului, ce se defineste, ca si pana acum, ca fiind obligatoriu, gratuit, de 10 ani, sa arate astfel: educatie timpurie (1 - 3 ani), organizata in crese sau gradinite, invatamantul prescolar (grupa mica, mijlocie si mare), invatamant primar, de 6 ani - de la clasa pregatitoare pana la clasa a V-a si invatamant secundar, care are doua trepte - invatamant secundar inferior - gimnaziu (cls. VI - IX) si invatamant secundar superior - cu cele doua tipuri, invatamant profesional (cls. X - XI / XII) si invatamant liceal, clasele X - XII / XIII si invatamant tertiar non-universitar care cuprinde invatamantul postliceal. Practic, modificarile importante la structura sunt: cuprinderea clasei pregatitoare in cei 10 ani obligatorii, varsta de scolarizare obligatorie scazand la 6 ani (dar si ei cei care implinesc 6 ani, pana la sfarsitul anului calendaristic) si trecerea clasei a V-a in invatamantul primar. Liceul va dura 3 ani (4 ani pentru f.f.); trecerea de la invatamantul secundar inferior la cel superior (dupa clasa a IX-a) fiind realizata "prin selectie", pe baza unei metodologii elaborate de MEC, pana la inceperea anului admiterii la liceu sau la scoala de arte si meserii. Sa speram ca aceasta decizie inseamna clar eliminarea examenelor de teste nationale. Bacalaureatul se propune a avea doua probe comune pentru toate filierele (cu o proba in plus
de limba materna pentru elevii care invata in limba materna) si alte probe specifice, pe care MEC le va anunta la inceputul primei clase de liceu (cls. a X-a).
Probele comune sunt: limba si literatura romana - scris si oral si o limba de circulatie internationala - oral. Bacalaureatul se va sustine intr-o singura sesiune, intr-un an scolar, fara taxa. O a doua incercare de promovare a bacalaureatului se va putea face numai cu taxa. De asemenea, pe langa diploma de bacalaureat, absolventii invatamantului preuniversitar liceal pot obtine si certificatul de atestare a competentelor profesionale.
Proiectul MEC, pe care-l vom prezenta in detaliu in zilele urmatoare, mai cuprinde si propunerea ca religia sa devina disciplina de invatamant obligatoriu, in cazul in care copilul de peste 10 ani nu doreste studierea acestei discipline putand opta pentru disciplina Educatie moral-religioasa.
Vom fi donatori de organe fara voia noastra
Organele necesare pentru transplanturi ar putea fi recoltate fara a se mai cere acordul familiei, asa cum se intampla in multe tari UE.
Agentia Nationala de Transplant propune ca donarea de organe sa se faca fara a se mai cere acordul familiei persoanei aflate in moarte cerebrala. O astfel de procedura, numita acord prezumat, exista in majoritatea tarilor europene.
Nu se preleveaza organe de la un posibil donator daca acesta si-a exprimat dezacordul in scris, la notar, in timpul vietii. Specialistii in etica nu sunt de acord cu aceasta procedura, considerand-o degradanta, inumana si benefica doar pentru transplantologi. Ordinul prin care va fi pus la punct acordul prezumat va fi gata in luna aprilie, afirma specialistii de la Agentia Nationala de Transplant.
"Omul decedat devine obiect"
"Dincolo de declaratia doctorilor ca vor salva vieti, acordul prezumat este un act care dezumanizeaza si transforma omul decedat din subiect in obiect. Este vorba despre goana specialistilor de a avea cat mai multe organe", apreciaza Vasile Astarastoaie, presedintele Comisiei de Bioetica din cadrul Colegiului Medicilor
din Romania.
In schimb, cei care se ocupa de transplant in Romania afirma ca numarul donatorilor a scazut dramatic in ultima perioada. Daca pana anul trecut rata refuzului la romanii ale caror rude ar fi putut dona organe era de 20a, acum se inregistreaza o rata de 60a.
Deocamdata, in Romania este valabil acordul informat (organele celui decedat se pot preleva doar cu acordul familiei). Nici acest lucru nu pare a fi pe placul specialistilor in etica si cu atat mai putin este acceptat de medicii transplantologi.
"Procedura nu tine cont de adevarata dorinta a donatorului, familia poate gresi atunci cand ia o decizie", este de parere profesorul Vasile Astarastoaie.
Transplantologii adauga si ei ca acordul familiei este destul de greu de obtinut imediat dupa deces. "Cand cineva afla ca i-a murit o persoana draga, nu este omeneste sa o mai pui sa scrie ca este de acord sa-i doneze organele", afirma Victor Zota, director al Agentiei Nationale de Transplant.
Americanii au card de donator
O varianta mult mai buna propusa de bioeticienii romani ar fi cardul de donator, care exista in SUA. Oricarui american, in momentul in care isi ridica carnetul de conducere de la sectia de politie, i se aduce la cunostinta posibilitatea donarii de organe dupa moartea sa. Odata acceptul dat, respectivei persoane i se fac analize complete si i se inmaneaza un card de donator.
"Este mult mai dificil si presupune mai multa munca, mai multe acte, dar asa este etic. In Romania, cand ar veni omul sa-si ridice buletinul, i s-ar aduce la cunostinta ca ar salva niste vieti daca ar dona. Cred ca foarte multi ar accepta", considera profesorul Astarastoaie.
Nu acelasi lucru crede directorul Agentiei Nationale de Transplant. Primul dezavantaj al cardului este investitia destul de mare. "Din experienta altor tari, printre care Olanda, s-a dovedit ca acest card nu prinde la europeni. La americani a prins, pentru ca ei sunt o natie cu o psihologie mai aparte. Ei au emisiuni in care familii de donatori se intalnesc si discuta. Europeanul vede donarea de organe ca pe o problema a lui, de stricta intimitate. Nu este genul de activitate pe care o poti promova in randul populatiei", spune directorul executiv al ANT.
Daca acordul prezumat de donare de organe de la cei aflati in moarte cerebrala va intra in vigoare, eticienii vor declansa o campanie
sociala de respingere a legii, avertizeaza profesorul Vasile Astarastoaie.
Reglementari
Cum este legislatia in Europa
> Acordul prezumat (organele se preleveaza fara a fi intrebate familiile) exista in majoritatea tarilor europene: Ungaria, Austria, Bulgaria, Spania, Belgia, Olanda, Anglia, Portugalia, Italia, Norvegia.
> Acordul informat, prin care donarea de organe se face doar cu acordul familiei, exista in Slovenia, Romania, Turcia.
In Romania, anul trecut, au existat doar 23 de donatori de organe, majoritatea de rinichi
, iar in acest an unul singur. Prin comparatie, in Spania, anual sunt in jur de 1.800-1.900 de donatori de organe, cel mai mare numar din Europa.
Agentia Nationala de Transplant propune ca donarea de organe sa se faca fara a se mai cere acordul familiei persoanei aflate in moarte cerebrala. O astfel de procedura, numita acord prezumat, exista in majoritatea tarilor europene.
Nu se preleveaza organe de la un posibil donator daca acesta si-a exprimat dezacordul in scris, la notar, in timpul vietii. Specialistii in etica nu sunt de acord cu aceasta procedura, considerand-o degradanta, inumana si benefica doar pentru transplantologi. Ordinul prin care va fi pus la punct acordul prezumat va fi gata in luna aprilie, afirma specialistii de la Agentia Nationala de Transplant.
"Omul decedat devine obiect"
"Dincolo de declaratia doctorilor ca vor salva vieti, acordul prezumat este un act care dezumanizeaza si transforma omul decedat din subiect in obiect. Este vorba despre goana specialistilor de a avea cat mai multe organe", apreciaza Vasile Astarastoaie, presedintele Comisiei de Bioetica din cadrul Colegiului Medicilor
din Romania.
In schimb, cei care se ocupa de transplant in Romania afirma ca numarul donatorilor a scazut dramatic in ultima perioada. Daca pana anul trecut rata refuzului la romanii ale caror rude ar fi putut dona organe era de 20a, acum se inregistreaza o rata de 60a.
Deocamdata, in Romania este valabil acordul informat (organele celui decedat se pot preleva doar cu acordul familiei). Nici acest lucru nu pare a fi pe placul specialistilor in etica si cu atat mai putin este acceptat de medicii transplantologi.
"Procedura nu tine cont de adevarata dorinta a donatorului, familia poate gresi atunci cand ia o decizie", este de parere profesorul Vasile Astarastoaie.
Transplantologii adauga si ei ca acordul familiei este destul de greu de obtinut imediat dupa deces. "Cand cineva afla ca i-a murit o persoana draga, nu este omeneste sa o mai pui sa scrie ca este de acord sa-i doneze organele", afirma Victor Zota, director al Agentiei Nationale de Transplant.
Americanii au card de donator
O varianta mult mai buna propusa de bioeticienii romani ar fi cardul de donator, care exista in SUA. Oricarui american, in momentul in care isi ridica carnetul de conducere de la sectia de politie, i se aduce la cunostinta posibilitatea donarii de organe dupa moartea sa. Odata acceptul dat, respectivei persoane i se fac analize complete si i se inmaneaza un card de donator.
"Este mult mai dificil si presupune mai multa munca, mai multe acte, dar asa este etic. In Romania, cand ar veni omul sa-si ridice buletinul, i s-ar aduce la cunostinta ca ar salva niste vieti daca ar dona. Cred ca foarte multi ar accepta", considera profesorul Astarastoaie.
Nu acelasi lucru crede directorul Agentiei Nationale de Transplant. Primul dezavantaj al cardului este investitia destul de mare. "Din experienta altor tari, printre care Olanda, s-a dovedit ca acest card nu prinde la europeni. La americani a prins, pentru ca ei sunt o natie cu o psihologie mai aparte. Ei au emisiuni in care familii de donatori se intalnesc si discuta. Europeanul vede donarea de organe ca pe o problema a lui, de stricta intimitate. Nu este genul de activitate pe care o poti promova in randul populatiei", spune directorul executiv al ANT.
Daca acordul prezumat de donare de organe de la cei aflati in moarte cerebrala va intra in vigoare, eticienii vor declansa o campanie
sociala de respingere a legii, avertizeaza profesorul Vasile Astarastoaie.
Reglementari
Cum este legislatia in Europa
> Acordul prezumat (organele se preleveaza fara a fi intrebate familiile) exista in majoritatea tarilor europene: Ungaria, Austria, Bulgaria, Spania, Belgia, Olanda, Anglia, Portugalia, Italia, Norvegia.
> Acordul informat, prin care donarea de organe se face doar cu acordul familiei, exista in Slovenia, Romania, Turcia.
In Romania, anul trecut, au existat doar 23 de donatori de organe, majoritatea de rinichi
, iar in acest an unul singur. Prin comparatie, in Spania, anual sunt in jur de 1.800-1.900 de donatori de organe, cel mai mare numar din Europa.
Studentii, tratati ca niste copii de gradinita
Studentii, buni sa participe doar la cursuri, nu sa-si spuna parerea
Dupa adoptarea Procesului Bologna si in universitatile din Romania, s-a incercat o noua organizare, schimbarile fiind absolut obligatorii. Asa cum era de asteptat insa pe la noi, principiile Procesului Bologna nu s-au aplicat intocmai asa cum ar fi trebuit, implementarea fiind facuta mai mult de forma, indeosebi pentru a bifa anumite puncte. Si cel mai important s-a referit la reducerea anilor de studii, trecandu-se pe noua formula, anume 3 ani studii de licenta, doi ani studii de masterat si 3 ani studii de doctorat.
O radiografie a modului in care s-a aplicat Procesul Bologna in universitatile din Romania, care s-a realizat de catre Alianta Nationala a Organizatiilor Studentesti din Romania (ANOSR) si s-a materializat prin Cartea Neagra a Procesului Bologna, arata ca mai sunt multe de facut. In general, principalele directii la care trebuie sa se mai aduca unele corectii se refera la calitate, rolul studentilor in procesul decizional al universitatii la care studiaza, mobilitatea si creditele universitare, continutul cursurilor etc.
Clienti sau materie prima in loc de parteneri
Cu toate ca, la nivel de principii, la conferintele ministrilor europeni ai educatiei, cand se discuta despre studenti, se admite ca acestia nu sunt nici “clienti” si nici “materie prima”, ci ar trebui sa fie parteneri cu drepturi depline, in realitatea universitara romaneasca lucrurile nu prea s-au schimbat. Potrivit studiului facut de ANOSR, in universitatile si facultatile romanesti exista o serie de probleme privind rolul studentilor, care s-ar rezuma in urmatoarele: • mecanismele de alegere a studentilor reprezentanti sunt definite vag in regulamentele unor universitati • multi studenti nu isi cunosc mecanismele de reprezentare • interesul fata de mecanismele de reprezentare este scazut • profesorii si, mai ales, conducerea universitatilor/facultatilor au o puternica influenta in functionarea mecanismelor de reprezentare a studentilor • studentii din consilii/ senate sunt “pusi” acolo de profesori sau ajung acolo prin alte moduri decat votul democratic al colegilor lor • studentii din consilii/senate au rol decorativ, pe care il accepta impreuna cu ceilalti membri ai consiliului/senatului • studentii reprezentanti nu reusesc sa aiba vreun impact datorita mentalitatii celorlalti actori (profesori, conducere), care nu sunt obisnuiti sa considere studentii ca parteneri egali, ci mai degraba ca executanti ale caror opinii conteaza prea putin si nu valorizeaza parerile acestora atunci cand ele sunt diferite fata de cele ale profesorilor • lipsa studentilor din organismele informale care pregatesc decizii • studentii sunt putin sau chiar deloc implicati in subiecte precum finantele, conditiile de lucru ale cadrelor didactice, follow-up-ul rezultatelor evaluarilor sau aspecte legate de mediul de studiu • lipsa resurselor umane si financiare ale organizatiilor studentesti.
Programele de studii, dupa dorintele profesorilor
Pentru a nu fi doar o insiruire de concluzii, studentii de la ANOSR care au facut studiul au venit si cu exemple concrete din diverse universitati din tara. La Universitatea Politehnica Bucuresti, in 2005, cand se pregateau noile programe si cursuri pentru prima generatie de studenti Bologna, in final, s-au adoptat tot cele propuse de profesori. Programa care-i entuziasmase cel mai mult pe studenti si care avea in vedere modelul de la universitatile americane nici nu a mai ajuns sa fie discutata in Consiliul Facultatii, pentru ca fusese respinsa de Biroul de Conducere, pe motivul ca nu ar fi resurse pentru tipul respectiv de programa. Consultarea studentilor s-a facut doar prin a-i intreba ce cursuri considera ca sunt inutile si ar dori sa fie scoase din programa. “Eram la cursul de Masini Electrice I cand reprezentantul anului nostru in consiliu a dat o foaie sa circule prin amfiteatru. Deoarece stiam de existenta celorlalte programe care nu sunt cunoscute de studenti si daca tot ni s-a cerut parerea, spunandu-se ca se va tine cont de ea, l-am rugat pe domnul profesor (care participase la negocierea celei de-a treia propuneri) sa organizeze o intalnire cu studentii si sa se prezinte toate propunerile de programa de studiu, iar studentii sa isi spuna opinia. Au urmat 50 de minute de explicatii cum ca studentii nu stiu ce cursuri le sunt necesare pentru formarea lor ca viitori ingineri si ca, daca dorim sa organizam prezentarea, sa ne adresam conducerii facultatii. Programa votata de Consiliul Facultatii a fost cea propusa de echipa din care facea parte si domnul profesor de Masini Electrice I, fara ca celelalte propuneri sa ajunga macar in Consiliul Facultatii”, povesteste unul dintre studentii politehnisti.
Desi este un truism, nu putem sa nu amintim ca inca sunt profesori care nu fac nici cel mai mic efort pentru a-si adapta cursurile. Intr-o totala lipsa de dispret si cu desconsideratie fata de studenti, unii profesori, altfel cu pretentii cand te uiti la ei, continua sa predea dupa cursuri de peste 20 de ani. Si totul pare chiar normal, mai ales ca profesorii sunt batuti in cuie si consultarea studentilor vizavi de calitatile profesionale ale dascalilor lor sunt de fapt pur figurative.
Transferarul creditelor, marea problema
O alta mare problema a aplicarii Procesului Bologna o constituie modul in care se face transferarea creditelor studentilor mobili. “Chiar daca despre implementarea Sistemului
European de Credite Transferabile (ECTS) multi afirma ca ar fi foarte avansata sau chiar realizata, realitatea este ca, la o privire in detaliu, se observa greseli grave in functionarea acestuia. Acest sistem nu este implementat corect, se pare ca aceasta problema nu este constientizata si nu exista vointa ca acest lucru sa se intample. Prea multe deficiente ale sistemului de invatamant ar iesi la suprafata”, se spune in Cartea Neagra a Procesului Bologna. Un model de implementare defectuoasa a ECTS il constituie Universitatea “Stefan cel Mare” din Suceava. Aici, modul de alocare a creditelor nu este omogen si clar definit. In general, creditele sunt acordate in functie de importanta pe care profesorul o acorda cursului si numarul de ore de contact, astfel incat creditele masoara volumul de munca depus de profesor, si nu pe cel depus de studenti. Un alt criteriu folosit in alocarea creditelor este relevanta pe care o are cursul in cadrul specializarii respective. Daca cursul are relevanta in formarea profesionala a studentilor si in dobandirea competentelor specifice specializarii acestuia, ii sunt alocate mai multe credite (6, 7 credite). Cursurilor tangentiale specializarii le sunt alocate mai putine credite (doua credite), desi volumul de munca depus de studenti este destul de mare. Acelasi curs poate avea 6 sau 2 credite, in functie de facultatea sau de specializarea la care este predat. In concluzie, la Universitatea “Stefan cel Mare” din Suceava, ECTS nu a fost implementat in colaborare cu studentii, iar munca acestora, in general, nu este luata in considerare la stabilirea numarului de credite alocate cursurilor. In foarte putine cazuri estimarea volumului de munca depusa de studenti este facuta de catre profesori, dar fara consultarea studentilor. ANOSR concluzioneaza ca “sistemul actual de alocare a creditelor implementat in universitatea suceveana nu este compatibil cu sistemele implementate in universitatile din Uniunea Europeana, iar mentinerea acestui mod gresit de implementare ar putea duce la nerecunoasterea diplomelor, obtinute de studentii nostri in spatiul european.
Calitatea, mai mult pe hartie
Calitatea actului educational a fost un alt punct urmarit de studenti cand au analizat aplicarea Procesului Bologna. Pe langa comisiile care s-au nascut la nivelul universitatilor (deh, doar suntem specialisti in infiintarea a tot felul de comisii!), nu s-a prea vazut ceva special. De exemplu, la Universitatea Bucuresti doar din 2005 se incearca construirea si implementarea unui Sistem de Asigurare a Calitatii Educatiei, rezultatele respectivului demers avand de asteptat. Daca la nivel formal lucrurile stau foarte bine, in practica este aproape pe dos.
“Au fost infiintate o comisie a universitatii pentru asigurarea calitatii, plus
cate o asemenea comisie pentru fiecare facultate din cele 19 ale institutiei, si chiar si un Birou pentru Asigurarea Calitatii, menit sa le acorde «sprijin si consultanta» structurilor de care aminteam. Ba s-au facut inca si training-uri persoanelor care urmau sa intre in aceste comisii. Toate bune si frumoase pana acum! Dar cum stam la partea de actiune concreta? Ce rezultate au adus aceste structuri pana acum? Pai, din experienta mea de student membru intr-o astfel de comisie de facultate pentru asigurarea calitatii, stiu doar de doua lucruri - un raport de autoevaluare a facultatii (care le-a dat multe batai de cap profesorilor, de altfel) si de stradanie de a formula o misiune, o viziune si niste obiective strategice ale facultatii. Cat priveste reactiile profesorilor din timpul
construirii raportului de autoevaluare, ele au fost mai tot timpul de genul «parca am fi pe timpul comunismului - ce tot trebuie sa raportam atat?» sau «cum sa ma evalueze pe mine studentii sau colegii? Adica sa stam iar cu frica parei pe la colturi?». Si acestea sunt doar cateva exemple de rezistenta la schimbare. Se vede, astfel, ca procesul de asigurare a calitatii a fost inteles de ei doar ca «zeci de mii de raportari inutile» si «para intre colegi sau razbunarea studentilor pe profesori», in loc sa inteleaga ca valori precum transparenta, feedback-ul continuu al beneficiarilor ca factor de autoperfectionare, sunt doar cateva dintre valorile ce au facut ca societatile occidentale sa ajunga acolo unde sunt acum”, povesteste un alt student al Universitatii Bucuresti.
Transparenta, declarativa
La capitolul transparenta insa comentariile nici nu isi mai au rostul, pentru ca, numai daca am incerca sa cautam pe site-ul universitatii membrii celor 19 facultati, am observa ca doar trei dintre ele si-au postat datele de contact, dintre care doar una (cea de la Jurnalism si Stiintele Comunicarii) contine si numele unui student. Ce sa mai vorbim despre accesul public la rapoartele de autoevaluare sau la alte informatii importante pentru beneficiarii invatamantului superior?”, se mai precizeaza in Cartea Neagra a Procesului Bologna. Practic, nu exista universitate din Romania care sa fi implementat ca la carte principiile Bologna, rezistenta la schimbare a personalului didactic si a conducerii universitatilor fiind extrem de mare. Transparenta, aproape la fel ca-n intreaga societate romaneasca, fiecare incercand sa-si ascunda mai degraba defectele sub pres decat sa le arunce la gunoi si sa incerce lucruri noi.
“Acesta este modul in care parteneriatul cu studentii a fost calcat in picioare in Facultatea de Inginerie Electrica a UPB si interesul unei parti a profesorilor a fost aparat cu ferocitate, in detrimentul interesului studentilor”, se spune in ma
Dupa adoptarea Procesului Bologna si in universitatile din Romania, s-a incercat o noua organizare, schimbarile fiind absolut obligatorii. Asa cum era de asteptat insa pe la noi, principiile Procesului Bologna nu s-au aplicat intocmai asa cum ar fi trebuit, implementarea fiind facuta mai mult de forma, indeosebi pentru a bifa anumite puncte. Si cel mai important s-a referit la reducerea anilor de studii, trecandu-se pe noua formula, anume 3 ani studii de licenta, doi ani studii de masterat si 3 ani studii de doctorat.
O radiografie a modului in care s-a aplicat Procesul Bologna in universitatile din Romania, care s-a realizat de catre Alianta Nationala a Organizatiilor Studentesti din Romania (ANOSR) si s-a materializat prin Cartea Neagra a Procesului Bologna, arata ca mai sunt multe de facut. In general, principalele directii la care trebuie sa se mai aduca unele corectii se refera la calitate, rolul studentilor in procesul decizional al universitatii la care studiaza, mobilitatea si creditele universitare, continutul cursurilor etc.
Clienti sau materie prima in loc de parteneri
Cu toate ca, la nivel de principii, la conferintele ministrilor europeni ai educatiei, cand se discuta despre studenti, se admite ca acestia nu sunt nici “clienti” si nici “materie prima”, ci ar trebui sa fie parteneri cu drepturi depline, in realitatea universitara romaneasca lucrurile nu prea s-au schimbat. Potrivit studiului facut de ANOSR, in universitatile si facultatile romanesti exista o serie de probleme privind rolul studentilor, care s-ar rezuma in urmatoarele: • mecanismele de alegere a studentilor reprezentanti sunt definite vag in regulamentele unor universitati • multi studenti nu isi cunosc mecanismele de reprezentare • interesul fata de mecanismele de reprezentare este scazut • profesorii si, mai ales, conducerea universitatilor/facultatilor au o puternica influenta in functionarea mecanismelor de reprezentare a studentilor • studentii din consilii/ senate sunt “pusi” acolo de profesori sau ajung acolo prin alte moduri decat votul democratic al colegilor lor • studentii din consilii/senate au rol decorativ, pe care il accepta impreuna cu ceilalti membri ai consiliului/senatului • studentii reprezentanti nu reusesc sa aiba vreun impact datorita mentalitatii celorlalti actori (profesori, conducere), care nu sunt obisnuiti sa considere studentii ca parteneri egali, ci mai degraba ca executanti ale caror opinii conteaza prea putin si nu valorizeaza parerile acestora atunci cand ele sunt diferite fata de cele ale profesorilor • lipsa studentilor din organismele informale care pregatesc decizii • studentii sunt putin sau chiar deloc implicati in subiecte precum finantele, conditiile de lucru ale cadrelor didactice, follow-up-ul rezultatelor evaluarilor sau aspecte legate de mediul de studiu • lipsa resurselor umane si financiare ale organizatiilor studentesti.
Programele de studii, dupa dorintele profesorilor
Pentru a nu fi doar o insiruire de concluzii, studentii de la ANOSR care au facut studiul au venit si cu exemple concrete din diverse universitati din tara. La Universitatea Politehnica Bucuresti, in 2005, cand se pregateau noile programe si cursuri pentru prima generatie de studenti Bologna, in final, s-au adoptat tot cele propuse de profesori. Programa care-i entuziasmase cel mai mult pe studenti si care avea in vedere modelul de la universitatile americane nici nu a mai ajuns sa fie discutata in Consiliul Facultatii, pentru ca fusese respinsa de Biroul de Conducere, pe motivul ca nu ar fi resurse pentru tipul respectiv de programa. Consultarea studentilor s-a facut doar prin a-i intreba ce cursuri considera ca sunt inutile si ar dori sa fie scoase din programa. “Eram la cursul de Masini Electrice I cand reprezentantul anului nostru in consiliu a dat o foaie sa circule prin amfiteatru. Deoarece stiam de existenta celorlalte programe care nu sunt cunoscute de studenti si daca tot ni s-a cerut parerea, spunandu-se ca se va tine cont de ea, l-am rugat pe domnul profesor (care participase la negocierea celei de-a treia propuneri) sa organizeze o intalnire cu studentii si sa se prezinte toate propunerile de programa de studiu, iar studentii sa isi spuna opinia. Au urmat 50 de minute de explicatii cum ca studentii nu stiu ce cursuri le sunt necesare pentru formarea lor ca viitori ingineri si ca, daca dorim sa organizam prezentarea, sa ne adresam conducerii facultatii. Programa votata de Consiliul Facultatii a fost cea propusa de echipa din care facea parte si domnul profesor de Masini Electrice I, fara ca celelalte propuneri sa ajunga macar in Consiliul Facultatii”, povesteste unul dintre studentii politehnisti.
Desi este un truism, nu putem sa nu amintim ca inca sunt profesori care nu fac nici cel mai mic efort pentru a-si adapta cursurile. Intr-o totala lipsa de dispret si cu desconsideratie fata de studenti, unii profesori, altfel cu pretentii cand te uiti la ei, continua sa predea dupa cursuri de peste 20 de ani. Si totul pare chiar normal, mai ales ca profesorii sunt batuti in cuie si consultarea studentilor vizavi de calitatile profesionale ale dascalilor lor sunt de fapt pur figurative.
Transferarul creditelor, marea problema
O alta mare problema a aplicarii Procesului Bologna o constituie modul in care se face transferarea creditelor studentilor mobili. “Chiar daca despre implementarea Sistemului
European de Credite Transferabile (ECTS) multi afirma ca ar fi foarte avansata sau chiar realizata, realitatea este ca, la o privire in detaliu, se observa greseli grave in functionarea acestuia. Acest sistem nu este implementat corect, se pare ca aceasta problema nu este constientizata si nu exista vointa ca acest lucru sa se intample. Prea multe deficiente ale sistemului de invatamant ar iesi la suprafata”, se spune in Cartea Neagra a Procesului Bologna. Un model de implementare defectuoasa a ECTS il constituie Universitatea “Stefan cel Mare” din Suceava. Aici, modul de alocare a creditelor nu este omogen si clar definit. In general, creditele sunt acordate in functie de importanta pe care profesorul o acorda cursului si numarul de ore de contact, astfel incat creditele masoara volumul de munca depus de profesor, si nu pe cel depus de studenti. Un alt criteriu folosit in alocarea creditelor este relevanta pe care o are cursul in cadrul specializarii respective. Daca cursul are relevanta in formarea profesionala a studentilor si in dobandirea competentelor specifice specializarii acestuia, ii sunt alocate mai multe credite (6, 7 credite). Cursurilor tangentiale specializarii le sunt alocate mai putine credite (doua credite), desi volumul de munca depus de studenti este destul de mare. Acelasi curs poate avea 6 sau 2 credite, in functie de facultatea sau de specializarea la care este predat. In concluzie, la Universitatea “Stefan cel Mare” din Suceava, ECTS nu a fost implementat in colaborare cu studentii, iar munca acestora, in general, nu este luata in considerare la stabilirea numarului de credite alocate cursurilor. In foarte putine cazuri estimarea volumului de munca depusa de studenti este facuta de catre profesori, dar fara consultarea studentilor. ANOSR concluzioneaza ca “sistemul actual de alocare a creditelor implementat in universitatea suceveana nu este compatibil cu sistemele implementate in universitatile din Uniunea Europeana, iar mentinerea acestui mod gresit de implementare ar putea duce la nerecunoasterea diplomelor, obtinute de studentii nostri in spatiul european.
Calitatea, mai mult pe hartie
Calitatea actului educational a fost un alt punct urmarit de studenti cand au analizat aplicarea Procesului Bologna. Pe langa comisiile care s-au nascut la nivelul universitatilor (deh, doar suntem specialisti in infiintarea a tot felul de comisii!), nu s-a prea vazut ceva special. De exemplu, la Universitatea Bucuresti doar din 2005 se incearca construirea si implementarea unui Sistem de Asigurare a Calitatii Educatiei, rezultatele respectivului demers avand de asteptat. Daca la nivel formal lucrurile stau foarte bine, in practica este aproape pe dos.
“Au fost infiintate o comisie a universitatii pentru asigurarea calitatii, plus
cate o asemenea comisie pentru fiecare facultate din cele 19 ale institutiei, si chiar si un Birou pentru Asigurarea Calitatii, menit sa le acorde «sprijin si consultanta» structurilor de care aminteam. Ba s-au facut inca si training-uri persoanelor care urmau sa intre in aceste comisii. Toate bune si frumoase pana acum! Dar cum stam la partea de actiune concreta? Ce rezultate au adus aceste structuri pana acum? Pai, din experienta mea de student membru intr-o astfel de comisie de facultate pentru asigurarea calitatii, stiu doar de doua lucruri - un raport de autoevaluare a facultatii (care le-a dat multe batai de cap profesorilor, de altfel) si de stradanie de a formula o misiune, o viziune si niste obiective strategice ale facultatii. Cat priveste reactiile profesorilor din timpul
construirii raportului de autoevaluare, ele au fost mai tot timpul de genul «parca am fi pe timpul comunismului - ce tot trebuie sa raportam atat?» sau «cum sa ma evalueze pe mine studentii sau colegii? Adica sa stam iar cu frica parei pe la colturi?». Si acestea sunt doar cateva exemple de rezistenta la schimbare. Se vede, astfel, ca procesul de asigurare a calitatii a fost inteles de ei doar ca «zeci de mii de raportari inutile» si «para intre colegi sau razbunarea studentilor pe profesori», in loc sa inteleaga ca valori precum transparenta, feedback-ul continuu al beneficiarilor ca factor de autoperfectionare, sunt doar cateva dintre valorile ce au facut ca societatile occidentale sa ajunga acolo unde sunt acum”, povesteste un alt student al Universitatii Bucuresti.
Transparenta, declarativa
La capitolul transparenta insa comentariile nici nu isi mai au rostul, pentru ca, numai daca am incerca sa cautam pe site-ul universitatii membrii celor 19 facultati, am observa ca doar trei dintre ele si-au postat datele de contact, dintre care doar una (cea de la Jurnalism si Stiintele Comunicarii) contine si numele unui student. Ce sa mai vorbim despre accesul public la rapoartele de autoevaluare sau la alte informatii importante pentru beneficiarii invatamantului superior?”, se mai precizeaza in Cartea Neagra a Procesului Bologna. Practic, nu exista universitate din Romania care sa fi implementat ca la carte principiile Bologna, rezistenta la schimbare a personalului didactic si a conducerii universitatilor fiind extrem de mare. Transparenta, aproape la fel ca-n intreaga societate romaneasca, fiecare incercand sa-si ascunda mai degraba defectele sub pres decat sa le arunce la gunoi si sa incerce lucruri noi.
“Acesta este modul in care parteneriatul cu studentii a fost calcat in picioare in Facultatea de Inginerie Electrica a UPB si interesul unei parti a profesorilor a fost aparat cu ferocitate, in detrimentul interesului studentilor”, se spune in ma
joi, 18 decembrie 2008
Daniel Daianu s-a asociat cu fiul lui Verestoy Attila intr-o afacere de administrare a fondurilor mutuale
Fostul ministru al finantelor Daniel Daianu (foto) a cumparat, in luna aprilie, un pachet de actiuni reprezentand 7% din capitalul social al societatii de administrare a investitiilor Investica Asset Management, operatiune motivata de potentialul ridicat de dezvoltare al industriei fondurilor mutuale in urmatorii ani.
"Industria locala a fondurilor mutuale are un potential ridicat de dezvoltare in urmatorii ani. Gradul de intermediere financiara se afla la un stadiu rudimentar in Romania, si astfel de societati, cum sunt cele care administreaza fonduri mutuale, au potential de crestere", a Daianu. El a mentionat ca a platit aproximativ 10.000 de euro pe actiuni.
"Industria locala a fondurilor mutuale are un potential ridicat de dezvoltare in urmatorii ani. Gradul de intermediere financiara se afla la un stadiu rudimentar in Romania, si astfel de societati, cum sunt cele care administreaza fonduri mutuale, au potential de crestere", a Daianu. El a mentionat ca a platit aproximativ 10.000 de euro pe actiuni.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
