Corupţia din România irită Bruxelles-ul

România se află sub sabia lui Damocles. Odată a scăpat de o asemenea ameninţare. A doua oară, probabilitatea firul de păr care o ţine suspendată să se rupă este foarte mare. Sabia lui Damocles este sinonimă cu activarea clauzei de salvgardare de către Comisia Europeană. România a aderat anul trecut la Uniunea Europeană cu două pietre de moară legate de picior: Agricultura şi Justiţia. Ambele sectoare au sărit peste temele pe care trebuiau să le facă în perioada de preaderare.

Dar România a promis că vor fi făcute în scurt timp după aderare. De aceea, s-a creat Menismul de verificare şi cooperare, a cărui menire este monitorizarea mersului reformelor în agricultură şi justiţie. Când s-au văzut însă cu sacii în căruţă, autorităţile de la Bucureşti au început să se relaxeze. Ceea ce a determinat mecanismul de monitorizare să tragă un prim semnal de alarmă legat de poticnirea reformelor în agricultură. Cum, necum, am scăpat de activarea clauzei de salvgardare în agricultură, care ar fi dus la reducerea cu 25% a fondurilor europene alocate acestui sector.

Dacă de nerealizarea reformelor în agricultură, re ar fi sporit competitivitatea produselor româneşti pe pieţele externe, ceilalţi membri ai Uniunii nu sunt prea nervoşi, de nerespectarea angajamentelor în domeniul Justiţiei sunt de-a dreptul mânioşi. Nici nu-i de mirare. România a fost acceptată în Uniunea Europeană nu atât ca loc de agrement, cât ca zonă de investiţii. Deocamdată, cel mai mare investitor este Austria. Au venit oameni de afaceri şi din alte ţări europene să facă plasamente în economia românească, dar au dat cu nasul de lucruri rău mirositoare
: corupţie, birocraţie, neseriozitate şi incompetenţă.

Deşi în toate deplasările sale din ultimul timp a parafat acorduri comerciale de sute de milioane de euro, când a vizitat România, preşedintele Franţei Nicolas Sarkozy nu a făcut asemenea gesturi tocmai din cauza numeroaselor critici la adresa corupţiei la nivel înalt din ţara noastră. De asemenea, Comisia Europeană a cerut, în mai multe rânduri, României să deblocheze dosarele marilor corupţi. Dacă nu ai un sistem juridic conectat la cel european, întreprinzătorii străini nu au curaj să investească. Pentru că nu sunt nici legile care să-i protejeze, nici instituţiile care să le aplice. România are legi europene, dar sunt aplicate după concepţii neeuropene.

Comisia Europeană va publica în iunie un raport pe Justiţie. Până atunci, se va trage linie şi se va socoti. În funcţie de rezultate se va recomanda să se activeze sau nu clauza de salvgardare. Dacă guvernanţii noştri nu se vor trezi nici în cel de-al 12 ceas, pentru a face ceva semnificativ, din care să rezulte că există o viziune în ce priveşte realizarea reformelor în Justiţie, consecinţele vor fi grave. Comisia Europeană, care şi-a asumat solidar cu România responsabilitatea realizării reformelor, va trebui să demonstreze în faţa celorlalte state membre că este extrem de riguroasă şi propune măsuri radicale de corecţie. Activarea clauzei de salvgardare pe Justiţie presupune izolarea sistemului juridic românesc de cel european.

Într-o asemenea eventualitate, deciziile instanţelor din România nu vor mai fi recunoscute în Europa. Aceasta însă este numai partea vizibilă a aisbergului. Pentru că se poate ajunge şi la penalizări, dar nu în mod direct. În anii ’90, când aveam probleme cu mineriadele, ţările vest europene au suspendat creditarea României, dar niciodată nu au invocat mişcările de stradă necontrolate, deşi acesta era adevăratul motiv. Trenarea reformelor în Justiţie este însă dăunătoare nu atât investitorilor străini – care, dacă nu găsesc un climat de afaceri
prietenos în România, se duc în altă parte – cât economiei româneşti. O economie slab restructurată, a cărei principală problemă este dezechilibrul extern, care se accentuează din cauza capacităţii reduse a producţiei naţionale de a acoperi cererea internă şi a faptului că vindem ieftin şi cumpărăm scump.

Pentru a reduce deficitul comercial şi de cont curent, România are nevoie de mari investitori străini, care să amelioreze competitivitatea produselor româneşti şi să crească exporturile, să modernizeze capacităţile de producţie şi să îmbunătăţească eficienţa energetică. Or, aşa cum s-a văzut şi până acum, este extrem de greu să aduci asemenea investitori într-o ţară în care „corupţia stă cu regele la masă“.