vineri, 27 martie 2009

Tun imobiliar cu o halcă de Bucureşti

e ultima sută de metri, mafia retrocedărilor din Primăria Capitalei pregăteşte cel mai mare tun imobiliar de la intrarea în vigoare a Legii 10/2001- privind restituirea bunurilor naţionalizate. Toate clădirile din Pasajul de lângă Palatul Telefoanelor împreună cu imobilele situate pe străzile Calea Victoriei 48-50 şi Academiei 19-21, blocul din strada Batiştei colţ cu bulevardul I.C. Brătianu, un ansamblu de zece vile, fiecare cu subsol, parter, etaj şi mansardă, amplasate pe strada Principatele Unite nr. 2, blocul de pe strada Brătianu nr. 25-27, câteva apartamente pe străzile Luterană nr. 21 şi Academiei nr. 30 şi 5 hectare de teren în sectorul 1 al Capitalei într-o zonă neprecizată încă sunt pregătite pentru a fi retrocedate unei moştenitoare din Canada prin intermediul a doi mandatari.

Primul pas pentru a pune mâna pe imensa avere imobiliară a fost făcut în toamna anului trecut. Pe 28 septembrie, în numele doamnei din Canada, mandatarul Udrea Mihai cere Judecătoriei Sectorului 1 ca aceasta „să fie repusă în termenul legal de depunere a notificărilor către Comisia de Aplicare a Legii 10/2001 de pe lângă Primăria Municipiului Bucureşti”. Motivul invocat în acţiunea judecătorească este năucitor: ”având domiciliul în Canada nu am avut cunoştinţă că bunicii mei.... au fost proprietarii mai multor imobile situate în Bucureşti. M-am aflat în imposibilitatea obiectivă de a formula notificare în temeiul Legii 10/2001 cu privire la aceste imobile”.

Cu toate că termenul-limită până la care se puteau depune notificări pentru restituirea imobilelor naţionalizate a expirat acum opt ani, acţiunea s-a judecă pe fond la primul termen, în absenţa oricărui reprezentant al municipalităţii şi prin neapelare, rămâne definitivă şi irevocabilă. Cu o grabă cel puţin suspectă, în aceeaşi zi în care hotărârea judecătorească devine executorie, pe site-ul municipalităţii apar şi notificările doamnei din Canada. Este greu de explicat cum nici un „profesionist” din Comisia de Aplicare a Legii 10/2001 nu a sesizat că judecătorul doctor Eduardo Resteanu şi-a depăşit competenţele materiale şi teritoriale când a pronunţat sentinţa.

Valoarea imobilelor este atât de mare, încât ar fi trebuit să facă obiectul unei acţiuni judecătoreşti la Tribunalul Bucureşti, unul dintre imobile este situat în raza de competenţă a Judecătoriei sectorului 4, iar Primăria Capitalei, care a fost dată în judecată şi obligată să aplice sentinţa, se află pe raza teritorială a Judecătoriei Sectorului 5.

Mai mult, cu toate că în acţiunea judecătorească nu se cer decât imobilele din Academiei 30, Academiei 19-21, Calea Victoriei 48-50, Batiştei nr.1 colţ cu Brătianu, Luterană 21, Brătianu numerele 24, 25 şi 27 şi vilele din Principatele Unite nr. 2, judecătorul Eduardo Resteanu îi face cadou doamnei din Canada „imobilul din Bucureşti, strada Bursei nr. 3, sector 1 şi imobilul în suprafaţă de 5 hectare teren, situat în Bucureşti”. Trebuie menţionat că la dovedirea calităţii de moştenitoare a doamnei din Canada a pus umărul şi cel de-al doilea mandatar, Niţu Mihai.

Acesta, cu două luni înainte de a fi avocatul bătrânei doamne, i-a fost martor în faţa notarului. Sub sancţiunea legii penale, avocatul Niţu Mihai a declarat în faţa notarului că a cunoscut un cetăţean decedat în urmă cu patru ani în Las Vegas şi că acesta ar fi unul de pe urma căruia are de moştenit imensa avere clienta sa. Chiar şi numai pentru aceste motive, fără să fie luate în calcul şi copiile xerox pline de ştersături (în dreptul adreselor şi numelor) prin care s-a dovedit, chipurile, că doamna din Canada este îndreptăţită să revendice sute de apartamente şi zeci de spaţii comerciale în buricul Bucureştiului şi pentru care judecătorul doctor Eduardo Resteanu avea obligaţia să se sesizeze din oficiu, juriştii municipalităţii ar fi avut suficiente argumente pentru a folosi căile extraordinare de atac împotriva sentinţei judecătoreşti.

Acum, înainte ca doamna din Canada să fie împroprietărită, avocatul Niţu Mihai se laudă pe culoarele Primăriei Capitalei că este în căutarea unui investitor căruia să-i vândă drepturile litigioase. Imediat ce acesta va fi găsit şi pus în posesie de Comisia de Aplicare a Legii 10/2001, se va da o aură de legalitate tunului imobiliar şi se va da startul la anularea contractelor de vânzare-cumpărare ale foştilor chiriaşi prin metoda comparării vechimii titlurilor de proprietate.